
Publicat 5 Mai, 2020 - 11:00
Ultimele decizii privind desfășurarea activității academice
- Practică: se va realiza o consultate cu șefii de an în legătură cu practica, pentru a se vedea un status al lucrurilor și a se vedea cum poate facultatea să vină în ajutor.
- Sport: pentru anii neterminali, sportul va fi recuperat în semestrul II al anului universitar viitor, fără plată.
- Finalizarea studiilor (licență și master): se va prelungii astfel încât ambele să fie finalizate până la data de 3 iulie, pentru a nu se suprapune cu admiterea. În această direcție se va realiza și o metodologie ce va fi comunicată ulterior.
- Burse sociale: acestea vor fi în continuare oferite din fondurile proprii ale UPT pentru luna mai, urmând ca în luna iulie să fie cerute noi dosare.