ISWinT

 

International Student Week in Timișoara (ISWinT) este cel mai vechi proiect organizat de Liga AC atât pentru studenți din toată lumea, cât și pentru publicul timișorean, fiind unic în România. În fiecare an, Timișoara găzduiește studenți din toate colțurile lumii pentru a  crea un mediu prolific dezvoltării personale și culturale a acestora.

Studenții participanți sunt repartizați la unul dintre numeroasele ateliere de lucru în cadrul cărora ei abordează atât diferite teme de actualitate, cât și de dezvoltare personală. Aceste ateliere sunt coordonate de experți, la nivel național și internațional, în domeniile discutate de fiecare grup de studenți în parte. Totuși, întrebarea ar fi: Care este legătura dintre toate aceste ateliere? Ele se învârt în jurul unei teme generale, care se schimbă de la ediție la ediție.

În același timp, organizatorii pregătesc în fiecare an o serie de activități prin care participanții pot să cunoască Timișoara, cultura locală, tradițiile românești, să se relaxeze și să formeze prietenii. Prin aceste activități, organizatorii încearcă să ofere publicului timișorean și în același timp participanților, un mediu propice interculturalismului. Câteva exemple de activități sunt: conferința “ISWinT Talks” în cadrul căreia au loc dezbateri pe teme de actualitate, Ziua Internaţională, unde participanţii din fiecare ţară au ocazia să prezinte obiceiuri, tradiții și particularități ale țării lor natale locuitorilor Timișoarei sau Parada ISWinT, unde timișorenii au ocazia să defileze alături de participanţii echipaţi cu steagurile naţionale, activitate care se încheie cu lansare de lampioane și un spectacol cu foc. Se organizează și activități tematice, precum International Night și Romanian Night, care sunt dedicate în mod particular participanților.

Opinii diferite, mentalităţi diferite, participanţi din toate colţurile lumii și organizatori mai mult decât dedicaţi; toate acestea aduc an de an, cu prilejul festivalului ISWinT, însufleţire pe străzile Timișoarei.

Let’s ISWinT the world together!

Detalii pe https://iswint.ro/